11226210_1585167961754045_3984387739554677126_o

Liberalii din municipiul Suceava fac primul pas în promovarea proiectului care vizează reabilitarea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare situată în parcul Cetăţii, precum şi a zonei adiacente acesteia, a iluminatului şi a căilor de acces. Concret, aleşii liberali vor propune în şedinţa ordinară a Consiliului Local din această lună un proiect privind aprobarea studiului de fezabilitate al investiţiei. Anunţul a fost făcut joi, 6 august, într-o conferinţă de presă de preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan. Balan a subliniat că acest proiect face parte din marele proiect ştefanian iniţiat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, şi preluat de echipa sa, alături de Cetatea de Scaun, Curtea Domnească şi Hanul Domnesc.

„Reabilitarea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare pare un proiect mic din punct de vedere al fondurilor, dar nu este chiar aşa. El presupune lucrări complexe care necesită fonduri consistente, dar trebuie să ni-l asumăm. El face parte din proiectul ştefanian în care sunt prinse Cetatea de Scaun a Sucevei, care a fost deja reabilitată, Curtea Domnească, care va fi reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene, dar la care, până atunci, vom face totuşi nişte investiţii, ca să punem în valoare situl arheologic, şi Hanul Domnesc, unde vom face un parteneriat despre care am să vorbesc într-o conferinţă de presă viitoare”, a spus Balan. Liderul liberal a precizat că studiul de fezabilitate care va fi aprobat în şedinţa Consiliului Local din această lună va sta la baza proiectului de reabilitarea a statuii ecvestre a lui Ştefan care va fi demarat anul viitor cu bani de la bugetul local, cu termene clare de execuţie şi dare în folosinţă.

(Sursa – Monitorul de Suceava)