540a1c8ee52ca33a9ae30f0f406500325

Activitatea liberalilor suceveni şi îndeosebi a liderilor Gheorghe Flutur şi Ioan Balan a fost apreciată la cote maxime de conducerea centrală a PNL care a fost prezentă în judeţul Suceava la finele săptămânii trecute. În discursurile rostite la întâlnirea cu membrii şi simpatizanţii PNL care a avut loc duminică în sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava, cei mai importanţi liberali la nivel naţional, în frunte cu copreşedinţii Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, au plasat organizaţia PNL Suceava în topul organizaţiilor din ţară, evidenţiind munca echipei formate în jurul tandemului Flutur-Balan.

Tandemul local Balan-Flutur, susținere totală din partea tandemului național Blaga-Gorghiu

Copreşedintele Vasile Blaga a ţinut să aducă în prim plan loialitatea vicepreşedintelui regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, despre care a spus că „este un om care nu vinde şi nu trădează”, un om care îşi respectă cuvântul dat şi care nu doar promite, ci şi face ceea ce promite. ”Este aici un om, Nelu Balan, care mie mi-a fost alături şi când îmi era greu în partid, un om care nu vinde şi nu trădează”, a spus Blaga.

Blaga, convins că Balan şi Flutur vor câştiga confruntările electorale de anul viitor

El a adăugat că are mare încredere atât în Ioan Balan cât şi în Gheorghe Flutur că vor câştiga confruntările electorale de anul viitor.

„Suntem aici la Suceava într-o organizație extrem de puternică. Este de fapt cea mai puternică organizație a noastră din Moldova, organizaţia fanion a PNL pe Moldova și am convingerea că vom câștiga aici și Primăria Suceava, și Consiliul Județean. La judeţ îl avem pe Flutur şi e absolut obligatoriu să recâştigăm alegerile aici, trebuie să câştigăm cu bărbaţi adevăraţi, care nu mint şi care nu trădează. Aţi câştigat alegerile prezidenţiale şi la primul, şi la al doilea tur, şi pentru asta vă mulţumesc. Le mulţumesc celor 50 de primari care sunt aici pentru că au rămas alături de noi, deşi au fost presiuni imense asupra lor din partea lui Ponta şi Dragnea”, a declarat Blaga, care a adăugat: „Sunt convins că rezultatele pe care le va avea PNL Suceava la alegeri vor aduce şi un membru al Guvernului. Suceava va avea ministru liberal, dar şi secretari de stat, pentru că aţi meritat şi am mare încredere în voi”.

Gorghiu: „Aşa o echipă de oameni competenţi şi dedicaţi partidului rar mi-a fost dat să văd”

Cuvinte frumoase la adresa liberalilor suceveni a avut şi copreşedintele Alina Gorghiu. Ea le-a cerut liberalilor suceveni să exporte exemplul de bune practici  de aici şi la organizaţiile din judeţele limitrofe. „Am avut întâlnirea cu primarii din judeţul Suceava, şi aşa o echipă de oameni competenţi şi dedicaţi partidului rar mi-a fost dat să văd. Găsiţi-vă candidaţi şi pentru localităţile unde nu avem şansa întâi, daţi-vă şansa unui guvern local liberal, a unei administraţii judeţene liberale. Dacă aici sunteţi oameni aşa de ispravă puteţi să vă mutaţi şi în judeţele din jur şi să daţi o mână de ajutor. Sunteţi prima filială din ţară în care vă cer să exportaţi exemplul de bune practici. Ajutaţi-i pe oamenii din judeţele limitrofe să câştige şi ei alegerile, pentru că am premiza că la Suceava liberalii vor fi fruntea”, a declarat Gorghiu.

Predoiu: „Organizaţia PNL Suceava este una dintre cele mai bune din toată politica românească” 

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, prim-ministrul desemnat de liberali, a apreciat şi el activitatea liberalilor suceveni, arătând că PNL Suceava „este una din cele bune organizaţii din toată politica românească”. „Organizaţia PNL Suceava este una dintre cele mai bune din toată politica românească şi doresc să vă felicit. Bătăliile voastre vor fi şi bătăliile mele şi voi fi prezent în campanie alături de candidaţii de aici şi sunt convins că în sală sunt şi viitorul preşedinte al CJ Suceava, şi viitorul primar al municipiului Suceava. Suntem o forţă latentă formidabilă, dar trebuie să inovăm permanent, să adăugăm o comunicare la nivelul cerinţelor de astăzi. Trebuie să facem campanie la firul ierbii chiar înainte de a începe campania electorală”, a spus Predoiu.

Preda: „Dacă am avea zece organizaţii ca cea de aici ar putea domnul copreşedinte Blaga și domnul prim-ministru Predoiu să stea în birou liniştiţi”

Deputatul Cezar Preda a avut la rându-i cuvinte de apreciere la adresa lui Gheorghe Flutur, dar şi a PNL Suceava, despre care a spus că este una dintre cele mai puternice organizaţii din ţară. „Este una dintre cele mai puternice organizaţii din ţară, iar problemele pe care le-am văzut aici sunt mici, viitorul este mare pentru PNL Suceava. Dacă am avea zece organizaţii în țară ca a dumneavoastră ar putea domnul copreşedinte Blaga și domnul prim-ministru Predoiu să stea în birou liniştiţi că oricum vor fi oameni mari în România. În 2007, de la acest microfon am spus: Gheorghe Flutur, tu vei fi viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi Flutur şi-a făcut treaba. Oamenii din Bucovina nu numai că-l regretă, dar chiar şi-l doresc înapoi. Multă lume nici nu ştie că Gheorghe Flutur nu mai este preşedinte al CJ Suceava, şi sunt convins că până ce se vor dezmetici Gheorghe Flutur va fi din nou preşedinte al CJ
Suceava”, a încheiat Preda.

La Gura Humoruluia avut loc la finele săptămânii trecute şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL dar şi a grupurilor parlamentare reunite, unde s-a stabilit strategia partidului pentru actuala sesiune parlamentară şi s-a analizat stadiul pregătirii pentru alegerile locale de anul viitor.

(Sursa – Monitorul de Suceava)