Sute de democrat liberali au participat, ieri, în Piaţa Uniunii Europene de lângă Palatul Administrativ al Sucevei, la evenimentul organizat pentru a marca debutul oficial al campaniei electorale a lui Traian Băsescu • primarul Ion Lungu, coordonatorul la nivel judeţean al campaniei electorale a preşedintelui României, a susţinut un discurs în care a adus mai multe argumente pentru ca Traian Băsescu să câştige un nou mandat de preşedinte.
Debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale a fost unul de succes pentru democrat liberalii suceveni care au pornit, oficial, în campania electorală din Piaţa Uniunii Europene pe ritmurile imnului PD-L „Verde-nrourat”. Câteva sute de oameni au fost prezenţi la faţa locului, ieri, la ora 11.00. Mulţi dintre cei prezenţi erau membri ai PD-L şi erau îmbrăcaţi cu geci portocalii, în timp ce alţii aveau diferite accesorii vestimentare de culoarea portocalie cum ar fi eşarfe, cămăşi sau cravate. Coordonatorul campaniei lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale în judeţul Suceava este primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. El a venit în faţa celor prezenţi fiind flancat de deputaţii Sanda Maria Ardeleanu şi Ioan Bălan, precum şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu şi de şeful Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, Romică Andreica. Marcarea debutului oficial al campaniei electorale a lui Traian Băsescu în Suceava a decurs firesc, discursul fiind susţinut de coordonatorul campaniei electoral, Ion Lungu. Potrivit acestuia, Traian Băsescu merită susţinut din mai multe motive, unul din acestea fiind faptul că actualul şef al statului este mai capabil atât faţă de predecesorii săi în funcţie, cât şi de „cei care vor să îi ia scaunul”.
Ion Lungu a menţionat importanţa reformării ţării şi, implicit a Parlamentului, vorbind celor prezenţi despre rezistenţa pe care o opun celelalte partide politice, făcând referire directă apoi la PNL şi PSD, şi arătând că aceştia vor să amâne cât de mult posibil această reformă pentru a-şi păstra privilegiile. Potrivit lui Ion Lungu, referendumul propus de Traian Băsescu pentru un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 sunt măsuri care se înscriu în această strategie de reformă instituţională. „Se ştie că un număr de parlamentari mai mic înseamnă cheltuieli mai mici de la bugetul statului. Reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300. Nu am înţeles de ce trebuie să avem două camere legislative care de multe ori legiferează aceleaşi documente şi au aceleaşi atribuţii şi eu, ca primar, nu am să înţeleg niciodată de ce un proiect de hotărâre iniţiat de la Suceava a trecut prin Camera Deputaţilor şi nu a trecut prin Senat sau a trecut de Senat şi nu a fost aprobat de Camera Deputaţilor. Peste 80% din români doresc parlament unicameral pentru că va fi un parlament eficient iar parlamentari puţini înseamnă cheltuieli mici. La nivelul Uniunii Europene sunt 736 de parlamentari la o populaţie de 500 de milioane iar noi avem 471 la o populaţie de 22 de milioane”, a spus Ion Lungu.
În ce priveşte adversarii politici ai lui Traian Băsescu şi formaţiunile politice care îi susţin pe aceştia, Ion Lungu îi cataloghează iresponsabili pe cei de la PSD şi PNL. Ion Lungu i-a acuzat pe liberali şi social-democraţi că au „trântit” Guvernul Boc acum „pentru a băga pe gâtul românilor un guvern stabilit la Grivco”. O astfel de iresponsabilitate duce la riscul ca România să nu primească 3,5 miliarde de euro de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană, consideră coordonatorul campaniei PD-L la nivel de judeţ.
Tot Ion Lungu a vorbit electoratului despre faptul că PNL şi PSD se opun reformării sistemului de pensii care să elimine discrepanţele între categoriile de pensionari pentru a-şi păstra privilegiile şi pensiile speciale şi mergând până acolo încât au dat jos Guvernul Boc. Asta în condiţiile în care pensia minimă din România este de 100 de ori mai mică decât cea mai mare pensie care este plătită la ora actuală de statul român. „E clar că este acest sistem al pensiilor care discriminează cetăţenii şi aşa cum se ştie pentru aceste pensii speciale anual se plătesc peste un miliard de euro de la bugetul de stat. PSD şi PNL s-au opus legii pensiilor şi avem încredinţarea că Traian Băsescu va cîştiga un nou mandat şi va promulga legea pensiilor care să facă echitate între oameni”, a spus Lungu.
Ion Lungu: „Traian Băsescu este de-al nostru. Ceilalţi nu au nimic în comun cu Suceava”
Nu a fost omis de Ion Lungu nici argumente de ordin sentimental în favoarea lui Traian Băsescu, primarul Sucevei arătând că şeful statului este „de-al nostru” şi reamintind celor prezenţi la acel eeveniment politic organizat, ieri, lângă Palatul Administrativ că soţia preşedintelui României este din Suceava iar socrii preşedintelui trăiesc în Suceava. De asemenea, Ion Lungu a amintit sucevenilor de faptul că Gheorghe Flutur, şeful administraţiei judeţene ales anul trecut prin vot uninominal, este un lider politic de talie naţională şi care este coordonatorul la nivel naţional al campaniei electorale a lui Traian Băsescu. „De spunem noi sucevenii că trebuie votat Traian Băsescu? Spunem că trebuie votat Traian Băsescu pentru că este de-al nostru. Aşa cum se ştie vine foarte des la Suceava judeţ de care este legat sentimental, afectiv având în vedere faptul că are socrii aici dar nu numai de asta cu şi având în vedere că liderul nostru judeţean domnul Gheorghe Flutur omul nostru de anvergură naţională este mâna lui dreaptă. Nici într-un caz ceilalţi nu au nimic în comun cu Suceava, Geoană va merge la pepenăria lui la Dăbuleni iar Antonescu va merge în Deltă la peşte. Cred că dacă sucevenii trebuie să ţină cont şi de ce s-a făcut în judeţ de când la conducerea lui se află Gheorghe Flutur cu echipa sa. De cînd domnul Flutur este preşedinte al Consiliului Judeţean faţa judeţului se schimbă pe zi ce trece. Sunt investiţii de 800 de milioane de euro la nivel de judeţ”, a declarat Ion Lungu. El a explicat că actualul şef al statului este mai bun decât predecesorii săi, Ion Iliescu şi Emil Cosntantinescu subliniind că „liniştea domnului Iliescu a fost mai periculoasă decât faptul că Traian Băsescu a fost un preşedinte jucător iar slăbiciunea domnului Constantinescu a fost mai păguboasă pentru România”. De asemenea, Ion Lungu a explicat că Traian Băsescu este mai bun şi mai responsabil şi decât contracandidaţii săi Mircea Geoană de la PSD, Crin Antonescu de la PNL şi Sorin Oprescu – primarul Bucureştiului care a ales să candideze ca independent la alegerile pentru prima funcţie în stat.
De menţionat, printre altele, este faptul că Ion Lungu a recomandat sucevenilor să nu ia în considerare dezinformările care apar zilnic la adresa lui Traian Băsescu transmiţând la final un mesaj de mobilizare pentru membrii de partid. Tot referitor la acest aspect, Ion Lungu a declarat că există sondaje realiste şi întocmite de profesionişti potrivit cărora Traian Băsescu este favorit în turul întâi al alegerile prezidenţiale şi, în orice variantă ar fi în turul al II-lea, are prima şansă de câştig.
(Sursa – Obiectiv de Suceava, 24-10-2009)