Oricât de puternic şi, de cele mai multe ori, nejustificat a fost criticat Partidul Democrat Liberal, sub guvernarea sa, în anii 2010-2011, şomajul a rămas la cele mai mici niveluri din Uniunea Europeană, deşi perioada a coincis exact şi cu cel mai puternic val al crizei economice. În acelaşi timp, din opoziţie, PSD, care fugise de teama crizei de la guvernare, şi PNL instigau populaţia la proteste sociale şi promiteau sute de mii de locuri de muncă dacă ei vin la putere.

USL a venit la putere şi, în scurt timp, va împlini un an de guvernare, la bilanţul căruia va putea spune că singurele locuri de muncă nou-create de Domniile Lor sunt cele din cel mai stufos guvern pe care l-a avut România în ultimii ani: nouă miniştri, zeci de secretari de stat şi sute de directori. Acestea sunt noile locuri de muncă create de USL!

În schimb, în economia reală Guvernarea USL nu a produs decât din ce în ce mai mulţi şomeri, mai mulţi chiar decât în perioada de maxim avânt a crizei economice. De asemenea, au mai reuşit să aducă populaţiei României tot mai multă sărăcie, tot mai mute taxe, tot mai puţină putere de cumpărare, în primul rând din pricina exploziei generalizate a preţurilor şi mai apoi din cauza lipsei locurilor de muncă disponibile pe piaţă.

O altă contraperformanţă a USL se numără în companiile aduse în faliment – Oltchim, Arpechim sau care restrâng activitatea şi recurg la disponibilizări – Mechel.

Din 2013 USL se laudă şi cu un larg proces de concedieri colective în 16 companii din sectorul energetic, fără a fi prevăzut în prealabil un set de măsuri de resorbire a acestor persoane calificate în alte sectoare ale pieţei forţei de muncă.

Dar îi pasă USL-ului de oameni?! Nu, stimaţi colegi. A demonstrat-o şi în cazul Oltchim şi în alte situaţii când soarta oamenilor a fost luată în râs.

Şi, de parcă nu ar fi de ajuns, prin gesturile disperate, iresponsabile şi nedemocratice ale USL din vara anului 2012, nu numai că au speriat potenţialii investitori străini care ar fi dorit să dezvolte afaceri în România, ci i-au determinat şi pe cei deja prezenţi în economia românească fie să plece, fie să-şi restrângă puternic activitatea.

Cum vrea USL să creeze noi locuri de muncă atâta vreme cât imediat după ce au preluat puterea au diminuat la mai puţin de jumătate investiţiile publice în infrastructură? La doar 2 luni din anul 2013, constatăm că execuţia bugetară pentru investiţiile publice s-a redus cu 60%, iar muncitorii angrenaţi în realizarea construcţiilor publice îşi iau adio de la acestea şi părăsesc şantierele.

Cum crede USL că va crea noi locuri de muncă atâta vreme cât nu a reuşit să atragă pentru România măcar un euro din fondurile europene nerambursabile din perioada postaderare?

USL a minţit atunci când a promis locuri de muncă, pentru că USL nu încurajează şi nu a încurajat niciodată munca. USL, în schimb, încurajează majorările de taxe şi impozite, încurajează sporirea numărului de prestaţii şi alocaţii sociale, dintr-un buget deja sărac şi care rulează pe deficit, încurajează lipsa de performanţă.

(Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 martie 2013)