Unul dintre cele mai importante bunuri câştigate în decembrie 1989 a fost libertatea asociativă a românilor, fie că a fost vorba de înfiinţarea sau reînfiinţarea partidelor politice, fie că a fost vorba despre asociaţii profesionale, fundaţii sau organizaţii sindicale. Pluralismul este piatra de temelie a oricărui regim democratic modern, iar România a avut nevoie de acesta mai mult decât orice stat din regiune.

Dacă partidele politice s-au consolidat, chiar şi cu dificultate, asociaţiile, fundaţiile şi mai ales sindicatele au trecut şi trec în continuare prin nenumărate momente nefavorabile de dezvoltare şi consolidare.

Asociaţiile şi fundaţiile se confruntă în continuare atât cu dificultatea finanţării proiectelor publice, dar şi mai grav, se confruntă cu lipsa de dorinţă a românilor de a se implica activ în problemele comunităţii. Chiar dacă acest fenomen este o problemă la nivelul întregului continent european şi chiar mondială, el se manifestă cu şi mai multă putere în România, o ţară a cărei tradiţie asociativă a fost brutal întreruptă în anii de după cel de-al doilea război mondial.

Ca om politic, dar şi ca român, nu pot să nu trec cu vederea conul de umbră şi mai ales neîncrederea care s-a instalat asupra mişcării sindicale din România, în primul rând din pricina neîncrederii pe care oamenii o mai au în liderii care gerează aceste formaţiuni.

Numeroasele acuze de corupţie, de sacrificare a intereselor oamenilor pe care îi reprezintă, în favoarea propriei prosperităţi au determinat şi o lipsă de legitimitate a activităţii sindicatelor. Nu mai adaug faptul că, potrivit informaţiilor publicate în ultimele zile de presă, veniturile de care se bucură liderii sindicali fac puţin probabilă empatia lor cu problemele oamenilor pe care îi reprezintă.

În acest context, nu pot să nu acuz virulent colegii din opoziţia parlamentară care au propus modificarea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice, pronunţându-se pentru abrogarea obligativităţii liderilor federaţiilor şi confederaţiilor sindicale de a completa declaraţii de avere şi interese.

Sindicatele trebuie recredibilizate! Nu cred că putem vorbi de o normalizare a relaţiilor dintre Guvern şi angajaţi, dintre Parlament şi angajaţi, în lipsa unor sindicate curate, puternice, loiale intereselor tuturor celor pe care îi reprezintă.

În optica mea, sindicatele trebuie să fie principalul aliat şi partener de discuţii în toate domeniile care vor fi supuse reformării în viitorul apropiat. Recredibilizarea sindicatelor din România nu este însă nici prerogativa Guvernului, nici a Parlamentului şi nici a altei autorităţi publice româneşti, ci este sarcina sindicatelor înseşi.

(Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 februarie 2011)