Prin comportamentul său la guvernare, Victor Ponta a reuşit să modifice până şi sintagme şi proverbe tradiţionale româneşti. Am ajuns ca, după doi ani de guvernare a baronilor, celebra sintagmă „circ şi pâine” să se transforme în „circ televizat cu Victor Ponta” şi „pâine mai scumpă pentru români”.

Când vorbesc despre circ televizat cred că toţi românii înţeleg la ce mă refer. 24 de ore din 24 de ore pe zi Victor Ponta şi propagandinştii din Guvernul său lustruiesc scaunele din studiourile televiziunilor de partid, încât orice om raţional s-ar întreba, în mod legitim, când Dumnezeu mai guvernează oamenii ăştia! Unii chiar mai glumesc spunând: „guvernează doar în pauzele de publicitate”. Economia şi societatea resimt din plin cei doi ani în care Victor Ponta s-a făcut că a guvernat România. Cât a cheltuit Victor Ponta din bani publici, din banii românilor, ca să apară de dimineaţă şi până seara la televizor? Câţi bani, din banii românilor, din cei pe care îi ia prin 37 mai multe taxe şi impozite, îi cheltuieşte pentru propagandă, minciună şi sfidarea românilor? Victor Ponta trebuie să răspundă la aceste întrebări, pentru că circul televizat nu este pe banii lui, ci pe banii românilor.

Pâine mai scumpă? Da, pâine mai scumpă! După ce ani de zile Dan Voiculescu i-a amăgit pe români că le va da „pâine mai ieftină”, Victor Ponta a încercat să-i păcălească pe români că le va da pâine mai ieftină. Victor Ponta nu ştie că românii nu au fost prostiţi, pentru că Victor Ponta nu ştie nici măcar cât costă o pâine. Altfel ar fi aflat că din septembrie, de când s-a redus TVA-ul la pâine, nicio pâine, la niciun magazin nu s-a ieftinit nici măcar cu 2 bani! De ce? Pentru că producătorii de pâine oricum nu plătesc TVA, ci, potrivit patronatelor din domeniu, peste 70% operează în economia subterană. Acum, după ce a introdus 37 de taxe şi a scumpit şi benzina, preţul pâinii a crescut, ca urmare a transferului acestor costuri suplimentare către preţ, către cumpărătorul de pâine, către românul sărac, care aştepta ca pâinea să se ieftinească.

Săptămâna trecută, delegaţia FMI care a venit la Bucureşti l-a luat de urechi pe Victor-Viorel Ponta, pentru că nici măcar ei nu se aşteptau ca, după ce a introdus încă 37 de taxe şi impozite, să colecteze şi mai puţine venituri bugetare. Ştiu şi experţii FMI că Ponta este protectorul evazioniştilor. Ştiu şi ei că reorganizarea ANAF nu a fost decât politizarea structurilor de administrare fiscală, care să răspundă instantaneu la comanda de partid. Drept consecinţă, aceiaşi experţi FMI îi strâng mâna în uşă lui Ponta ca să revină, de la 1 ianuarie 2015, la un TVA de 24% pentru pâine şi produse de panificaţie. Rezultatul îl poate anticipa orice român. Scăderea TVA nu a ieftinit pâinea, dar cele 37 de taxe şi revenirea la un TVA de 24% vor face din pâine un produs de lux. Aşa că … nu am greşit deloc când am spus că Ponta oferă nu doar „circ televizat”, ci şi „pâine mai scumpă”!

(Sursa – Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 Aprilie 2014)