Şeful campaniei naţionale a PD-L pentru alegerile prezidenţiale, Gheorghe Flutur, solicită sucevenilor să vină alături de Traian Băsescu asigurându-i că actualul şef al statului reprezintă „drumul drept pentru România”. Flutur a transmis acest mesaj miercuri după ce Traian Băsescu şi-a depus în mod oficial candidatura pentru un nou mandat la preşedinţia României.

Gheorghe Flutur consideră că Băsescu va câştiga detaşat primul tur de scrutin iar în turul doi îl va învinge fără probleme pe candidatul PSD, Mircea Geoană. „Şi e logic: românii ţin la preşedintele lor, în timp ce cu Mircea Geoană ţin în principal Hrebenciuc şi Vanghelie”, a precizat Flutur. El apreciază că odată cu depunerea candidaturii lui Traian Băsescu în Moldova se declanşează a doua revoluţie portocalie. „Prima a început în 2004, iar rezultatul e că acum jumătatea de nord a Moldovei e portocalie. Până pe 6 decembrie toată Moldova va fi portocalie. Le cer sucevenilor să vină alături de Traian Băsescu şi de Partidul Democrat Liberal şi îi asigur că Traian Băsescu reprezintă drumul drept pentru România. Le reamintesc sucevenilor că am fost desemnat şeful campaniei naţionale a PDL pentru alegerile prezidenţiale, ceea ce cred că are o semnificaţie politică şi pentru judeţul nostru. Spun de aceea că victoria lui Traian Băsescu va fi victoria întregului judeţ”, a încheiat Flutur.

(Sursa – suceava-news.ro, 28-10-2009)