La două luni de la implementarea reglementărilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.79/2017, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este de părere că această revoluție fiscală a făcut numai rău și a lovit exact în cei care aveau nevoie de ajutor.
„Au trecut deja două luni de la implementarea reglementărilor absurde ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.79/2017, denumită pompos «revoluție fiscală» și încă nu identificăm vreun câștigător al acestor măsuri. Dimpotrivă, nu cred că este vreo categorie socială din România care să nu acuze faptul că «revoluția fiscală» a făcut numai rău, iar binele încă se lasă așteptat. Este pentru prima dată când un Guvern reușește, prin măsuri evident greșite, să realizeze un consens între sindicatele și patronatele din țară. Nu-mi aduc aminte să mai fi reușit vreun guvern această contra performanță. Angajații au pierdut consistent din venituri, în special cei peste 3,8 milioane de angajați din sectorul privat. Angajatorii, au trebuit să scoată mai mulți bani din buzunar, pentru a plăti birocrația suplimentară decisă de Guvern”, a transmis Ioan Balan într-o declarație politică.
balan2

Deputatul sucevean susține că, din păcate, sunt puțini cei care au privit cu atenție ultimele date furnizate de Registrul Comerțului din România, pentru că informațiile de la începutul anului reprezintă indicii clare că Guvernele lui Dragnea au destabilizat puternic economia privată.
„Astfel, numărul de firme noi care se înscriu în Registrul Comerțului a ajuns la nivelul înregistrat imediat după criza economică. Și, de parcă nu ar fi îndeajuns, numărul firmelor care se radiază, care intră în insolvență sau se suspendă s-a dublat în numai o lună! O fi venit deja criza și noi nu am aflat?

Nu. Criza încă nu a venit, însă instabilitatea politică, economică și fiscală instalată în România de 3 Guverne PSD-ALDE au lovit cu putere în agenții economici români, în cei care nu aveau nevoie de lovituri de la Guvern, ci aveau nevoie de sprijin pentru a se consolida. Să nu cumva să ne mai plângem că vin străinii și ne vând mâncare, ne vând haine și alte produse din coșul zilnic de consum! Agenții economici străini sunt sprijiniți de guvernele lor naționale, în vreme ce agentul economic român este lovit chiar de Guvernul său, pe toate căile: destabilizat fiscal, intoxicat birocratic, supra-controlat de zeci de autorități de control, deși este cinstit și își plătește datoriile la timp. Mai mult, Guvernul, preponderent prin Ministrul Muncii, îi amenință aproape săptămânal pe agenții economici sau îi face de-a dreptul «hoți»”, a declarat Ioan Balan.

Liberalul sucevean consideră că ordonanța toxică nr.79/2017 va intra în istoria neagră a României nu numai pentru efectele negative pe care le-a adus asupra angajaților și angajatorilor, dar și asupra finanțării adecvate a administrațiilor publice locale.
„Puțini știu că prin această ordonanță, administrațiile publice locale din România au pierdut, dintr-un foc, aproape 6 miliarde de lei, din impozitul pe venit colectat la bugetul de stat. Guvernul a cântat extrem de fals melodia finanțării minimale a administrației publice, spunând că administrațiile publice locale vor avea asigurat un buget minim de funcționare.

Adică, în plină creștere economică, administrațiile locale să fie mulțumite dacă au bani să plătească salariile angajaților și facturile la utilități. Despre investiții, nici nu poate fi vorba. România trebuie să arate ca un Teleorman mai mare, fără investiții publice și private consistente, fără utilități, fără modernizare și fără locuri de muncă bine plătite”, a spus deputatul liberal.

Ioan Balan a menționat și faptul că Guvernul cu numărul 3, condus de Viorica Dăncilă, nu este cu nimic diferit de precedentele 2 guverne PSD-ALDE.
„Promite și minte populația cu aceeași nerușinare! Dacă Grindeanu promitea profesorilor salarii uriașe de la 1 iulie și nu s-a ținut de cuvânt, iar Tudose a promis salarii mai mari cu 25%, majorare care a însemnat, în final chiar și tăieri de salarii, doamna Dăncilă vine acum cu marea minciună a alocării în integralitate, adică 100% a impozitului pe venit către administrațiile publice locale.
Mă cunoașteți foarte bine și știți că nu fac acuzații fără fundament. Însă, de data aceasta minciuna este în formă scrisă. Mai concret, în data de 22 februarie 2018, doamna prim-ministru Dăncilă, a promis, în fața aleșilor locali și a camerelor de televiziune, că prioritatea domniei sale o reprezintă alocarea a 100% din impozitul pe venit, către autoritățile locale. Rețineți, joi, 22 februarie 2018.

La mai puțin de 24 de ore, vineri, 23 februarie 2018, aceeași doamnă Dăncilă semna, ca prim ministru, un punct de vedere negativ asupra proiectului legislativ al PNL de alocare, a 100% din impozitul pe venit către administrațiile locale. Așadar, toți cei care au sperat că declarațiile doamnei Dăncilă făcute în 22 februarie 2018 se vor pune în practică, au fost mințiți cu nerușinare”, a mai spus liberalul sucevean.

Ioan Balan și-a încheiat declarația politică susținând că oricâte guverne va mai schimba Liviu Dragnea, deja românii știu că nu mai pot avea încredere în ceea spun.
„S-au încurcat în minciuni și nu mai știu pe unde să scoată cămașa. Cert este că mult lăudata «revoluție fiscală» a lovit exact în cei pe care ar fi trebuit să-i ajute”, a conchis deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.
(Sursa suceavalive.ro)