DSC_1266

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a cerut ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Paul Stănescu, precizări privind programul național privind alimentarea cu gaze naturale a localităților rurale.

Potrivit liberalului sucevean, Paul Stănescu a afirmat recent că la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a constituit un grup de lucru, care are ca obiectiv elaborarea unui program naţional privind alimentarea cu gaze naturale a localităților din România, în mod special al localităților rural, unde, în fiecare an, cetățenii se confruntă cu problema încălzirii locuințelor și cu prețul în creștere a lemnului de foc.

„În momentul în care ați anunțat acest proiect, ați făcut cunoscute și unele dintre principiile care vor sta la baza acestuia: similaritatea programului cu Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), precum și faptul că intenționați ca investițiile (rețelele de gaze) să rămână în proprietatea unităţilor administrativ teritoriale, iar acestea să găsească, ele însele, ulterior, un operator care să furnizeze gaze naturale în rețele.
Apreciez faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice intenționează să aducă un spor de modernizare în viața comunităților locale, însă, trebuie să vă spun că mai multe aspecte ale acestui proiect îmi ridică mari semne de întrebare cu privire la fezabilitatea acestui program, chiar pentru localitățile rurale, unde trăiesc comunitățile care au cea mai mare nevoie de un asemenea program”
, a transmis deputatul sucevean.

Acesta i-a cerut ministrului Dezvoltării să precizeze cum intenționează să finanțeze programul naţional privind alimentarea cu gaze naturale, știindu-se că asemenea investiții sunt extrem de costisitoare, în condițiile în care, prin Legea nr.2/2018 privind bugetul de stat al României pentru anul 2018 nu s-au prevăzut credite bugetare suficiente nici măcar pentru asigurării unei finanțări corespunzătoare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală sau dacă intenționează să transfere povara financiară a programului tot pe seama bugetelor locale.

„Având în vedere faptul că performanțele Ministerului Fondurilor Europene sunt extrem de modeste și că peste 27 de miliarde de euro din fondurile europene nerambursabile se află încă la dispoziția României, în cadrul de programare bugetară 2014-2020, vă solicit să precizați de ce nu utilizați fondurile nerambursabile pentru a finanța acest program?
Vă solicit să precizați modalitatea în care intenționați să stimulați/convingeți operatorii economici care distribuie gaze naturale în scopul interconectării rețelelor comunitare de gaze naturale? Se va implica MDRAP direct în negocierile cu marii operatori din sectorul gazelor naturale?”
, a mai întrebat Ioan Balan.
Deputatul liberal sucevean a cerut să afle și cine va asigura mentenanța rețelelor comunitare de gaze naturale, din ce resurse financiare și cum va rezolva ministerul problema dreptului de administrare sau problema dreptului de proprietate al acestora.