Democrat-liberalii suceveni propun organizarea partidului pe colegii

Democrat-liberalii suceveni au stabilit în ultima şedinţă a Biroului Judeţean propunerile pe care le vor avansa Comisiei de statut de la Bucureşti pentru a fi prinse în viitorul statut al PD-L. Una dintre propuneri vizează organizarea partidului pe colegii, mai exact pe colegiile pe care s-a candidat la alegerile pentru Camera Deputaţilor. „Propunerea Organizaţiei Judeţene a pornit de la faptul că un partid trebuie să aibă structuri la toate nivelurile la care sunt alegeri. Avem structuri locale pentru că sunt alegeri locale, avem structuri judeţene pentru că sunt alegeri judeţene, avem structură naţională pentru că alegem preşedintele. Cum parlamentarii sunt aleşi pe colegii, trebuie să avem şi la nivelul colegiilor structuri organizate”, a explicat secretarul general al Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, deputatul Ioan Bălan. El a arătat că în fiecare colegiu va fi ales un preşedinte, precizând că acesta nu va fi neapărat şi candidatul partidului pe colegiul respectiv la alegerile parlamentare. Candidaţii, a subliniat Bălan, vor fi desemnaţi în urma unor sondaje de opinie, care vor fi realizate în fiecare colegiu în parte. „Propunerea de organizare este pe colegii de deputaţi, urmând ca în colegiile de Senat să fie un copreşedinte pe două sau trei colegii de deputaţi”, a completat deputatul Bălan. El a menţionat că propunerea democrat-liberalilor suceveni are mari şanse să fie acceptată de Comisia de statut întrucât a primit girul grupului parlamentarilor PD-L. 

 

PD-L Suceava poate avea candidaţi pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte şi secretar executiv la nivel naţional

Referitor la viitorul nume al partidului, Ioan Bălan a spus că PD-L Suceava a propus denumirea de „Partidul Popular”. „S-a mai vehiculat faptul că vicepreşedinţii la nivel naţional vor fi asumaţi politic, iar secretarii executivi vor fi din cadrul unor comisii de specialitate pe domenii”, a adăugat Bălan. El a spus că PD-L Suceava poate avea candidaţi pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte şi secretar executiv la nivel naţional la viitorul Congres al partidului. Potrivit secretarului general al PD-L Suceava, în discuţie sunt două variante pentru Congres, şi anume una în care să fie ales preşedintele şi Biroul Executiv Naţional în baza noului statut şi alta în care alegerile să pornească de jos, de la organizaţiile locale şi judeţene. „Probabil că va funcţiona varianta în care în primă etapă se va alege conducerea partidului, preşedintele, cei trei sau patru prim-vicepreşedinţi, secretarul general şi Biroul Executiv, urmând ca vicepreşedinţii şi secretarii executivi să rămână aceiaşi până după finalizarea alegerilor locale şi judeţene”, a mai spus Bălan.

(Sursa – Monitorul de Suceava, 22-02-2010)

Niciun comentariu Scris la Presă
Politicieni milionari: Ioan Bălan

Legături cu lumea interlopă, provenienţă ascunsă a averii, conexiuni politice de care este mai bine să nu vorbeşti – toate s-au vehiculat în jurul deputatului Ioan Bălan, parlamentarul sucevean cu una dintre cele mai spectaculoase ascensiuni în viaţa publică a Sucevei. Pătruns de spiritul sărbătorilor de iarnă, politicianul de 42 de ani care are peste o sută de ceasuri, aproape o sută de costume şi câteva sute de cămăşi, majoritatea Hugo Boss, 70-80 de perechi de butoni de manşetă, un BMW X5 şi un BMW sport decapotabil a acceptat să răspundă la întrebări, chiar şi la unele care i-au convenit mai puţin. Pentru încălzire am început, firesc, cu copilăria.
Ioan Bălan s-a născut la Hilişeu-Horia, aproape de Dorohoi. Copilăria şi-a petrecut-o în comună, la bunici, până în clasa I inclusiv. Spune că a avut „o copilărie apropiată de păţaniile şi năzdrăvăniile lui Ion Creangă, evident în alt cadru”. I-a mers bine atât înainte de Revoluţie, cât şi după, dar perioada post-decembristă i-a adus prima cămaşă de firmă, Armani, cumpărată din Munchen cu 230 de mărci, apoi pasiunea pentru bucătăria franţuzească şi slăbiciunea pentru nepoatele sale Bianca şi Alexandra.

Bălan mic

- Care este cea mai pregnantă amintire din copilărie?
- Cea din ziua în care m-am mutat cu şcoala la Dorohoi, alături de părinţi. A fost o schimbare majoră în copilărie, o ruptură. Până atunci bunicii mei erau centrul universului. La bunici aveam toate animalele posibile – porumbei, iepuri, acvariu, câini, pisici şi asta m-a făcut probabil să fiu şi astăzi un mare iubitor de animale.
- Care e cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit?
- O bicicletă. Mi-a cumpărat-o bunicul, în clasa a X-a, părinţii nu ne puteau face toate capriciile. Într-o marţi şi-a vândut vaca la târg la Dorohoi şi mi-a dat 1.500 de lei să-mi cumpăr o semicursieră.
- Ce vă doreaţi cel mai mult în copilărie?
- Să văd Turnul Eiffel, mă fascina imaginea de pe coperta cărţii de limbă franceză. Apoi să am un Mercedes când voi fi mare şi să mă fac preot. Asta însemna pentru mine idealul. În 1992 am fost să văd turnul Eiffel şi am fost uşor dezamăgit, mă aşteptam să fie ceva copleşitor, ca în visele mele. Iar Mercedes nu am avut niciodată. În 1992 i-am dat bani fratelui meu să meargă să-mi cumpere şi s-a întors cu un BMW 530 aproape nou, a fost primul din Suceava. De atunci sunt fan BMW.
- Cum aţi ajuns de la Dorohoi la Suceava?
- În clasa a X-a. Am fost crescut de bunici şi am avut o latură religioasă puternică, voiam să mă fac preot. Clasele a IX-a şi a X-a le-am făcut la Liceul „Grigore Ghica” din Dorohoi. Vacanţa de după clasa a X-a am petrecut-o la Mănăstirea Gorovei cu alţi doi colegi de-ai mei, care voiau şi ei să devină preoţi, numai că ei proveneau din familii peste medie ca venituri, unul avea părinţii medici. Ei au mers mai departe, eu a trebuit să renunţ. Erau prea mulţi ani de şcoală. Mai aveam patru fraţi şi părinţii au considerat că este mai bine să fac o şcoală de meserii sau un liceu şi să scap mai repede la banii mei. Am venit la Suceava, la sora mamei. Ea a fost cel mai bun prieten al meu, dintre oamenii maturi. În toamnă nu mai erau locuri la liceu şi m-a înscris la profesională, la Industrial 2, la sculptură mobilă – artă. După profesională m-am angajat la Întreprinderea Judeţeană de Prestări Servicii Suceava, ca tâmplar pentru mobilier de artă şi am terminat liceul la seral. Am lucrat până la Revoluţie. Ulterior am absolvit şi o universitate.
- Câţi bani aveaţi la Revoluţie?
- Decembrie 1989 m-a găsit cu o situaţie materială relativ bună. Ultimii doi ani lucrasem ca şi conducător de grup la BTT, am fost şi ghid, făcusem excursii în Bulgaria şi Ungaria şi la fiecare ieşire aveam beneficii. Am învăţat de la Filipciuc (n.r. – proprietarul complexului Zamca) care era treaba, ce vinzi, ce cumperi, altfel de unde să ştiu?! Reuşisem să am garsonieră proprietate personală, aveam televizor color şi video, venea tot cartierul la mine să împrumute casete.

După Revoluţie a vândut gogoşi şi citronadă

- Ghizii de la BTT, îndeosebi cei care ieşeau în străinătate, erau prelucraţi, ca să spunem aşa, de Securitate. Care erau relaţiile dvs. cu Securitatea?
- Nu am avut niciodată contact cu Securitatea. Atunci nu ştiam, dar după Revoluţie mi-am dat seama că la fiecare excursie aveam un coleg de grup lucrător la Securitate şi ei făceau raportul. Eu eram probabil prea tânăr ca să-i interesez. Prelucrarea era făcută când aveam foarte mulţi tineri în grup şi venea cineva de la ei, care zicea că e de la partid, să ne spună să fim atenţi să nu scoată tinerii scrisori în afara ţării. Asta era instruirea. A fost o perioadă frumoasă, atractivă pentru vârsta mea. Mergeam prin hoteluri, restaurante, pentru vremea aia era o atmosferă de invidiat.
- După Revoluţie, cum aţi făcut primii bani?
- Am intrat în afaceri. Am avut un sprijin deosebit şi fără nici un interes şi fără să mă cunoască, din partea primarului de atunci al oraşului, Poenaru. Am început cu un chioşc în Piaţa Mică. Făceam gogoşi, mici, cârnăciori şi citronadă. Salariul era atunci cam 2.500 de lei pe lună, eu făceam banii ăştia într-o zi.
- Cum a ajuns un tâmplar să facă gogoşi?
- Mi-a plăcut întotdeauna să gătesc şi o ajutam pe mama la bucătărie. Nu cred că este vreo reţetă tradiţională pe care să n-o pot face, de la sarmale la cozonac. Ştiu să fac orice. În urmă cu câteva zile le-am făcut colegilor aripioare de pui.
- Tâmplarul care în 90 făcea gogoşi conduce astăzi un X5 şi poartă numai haine de firmă. Când şi unde vi s-au rafinat gusturile?
- Cred că după 1990, când am fost de multe ori în Franţa, Germania şi Italia. Am prieteni plecaţi înainte de Revoluţie, am văzut modul lor de viaţă şi am încercat să învăţ câte ceva de la oamenii pe care i-am cunoscut şi din locurile prin care am trecut. Am cheltuit foarte mulţi bani pe haine, pe lucruri de întreţinere. Mulţi fac asta, dar depinde foarte mult şi de mediul în care te învârţi.
Şi apropo de mediu, încă înainte de a fi foarte vizibil în politică, am avut şi am prieteni oameni politici importanţi. Unii dintre ei, miniştri, chiar prim-ministru, mi-au fost invitaţi, la Suceava. Am prieteni în toate partidele, oameni importanţi, chiar şi în PSD.
- După ce criterii vă selectaţi prietenii?
- După compatibilitate. În zona politică şi din interes. Iar amiciţiile politice acestea rezistă în timp pentru că se bazează pe respect şi interes reciproc. Fiecare dintre noi are interes să fim prieteni şi am constatat că amiciţiile din interes sunt mai solide pentru că te obligă la un comportament cenzurat. La prieteni te arăţi aşa cum eşti şi uneori rişti să pierzi.

Definim sintagma de interlop

- Se spune despre dvs. că sunteţi un dalmaţian politic, că duceţi mediul interlop în Parlament. Ce conexiuni aveţi cu această lume?
- Trăim într-un oraş mic, unde fiecare se cunoştea cu fiecare. Cunosc foarte mulţi tineri care în anumite momente din viaţa lor au purtat sintagma de interlop. Nu mă feresc să spun că îi cunosc, dar nu au avut niciodată influenţă asupra mea, din punct de vedere al comportamentului şi, mai nou acum, ca decizie.
- Am auzit că v-aţi folosit de astfel de persoane ca să faceţi bani şi că aţi asistat la momente de tortură, la strâns degete în uşă sau smuls unghii cu patentul. De unde s-au născut aceste istorii?
- De la a-i cunoaşte pe cei pe care îi numiţi interlopi până la a spune că am fost martor la astfel de scene e distanţă lungă. Nici nu ştiu dacă cei pe care îi cunosc eu au fost implicaţi vreodată în aşa ceva. Dar vă spun cu certitudine că toţi cei pe care îi cunosc nu şi-au permis faţă de mine nici măcar o înjurătură.
- Bine, atunci care este relaţia pe care o aveţi cu ei, ce discutaţi cu ei, cum vă vizitaţi?
- În viaţă am interacţionat şi cu oameni din această categorie, dar insinuaţi lucruri care nu există. Să definim mai clar termenul interlop, când şi cui putem atribui această titulatură. Dacă pe vremuri cineva făcea scandal într-o discotecă nu înseamnă neapărat că era interlop. Cred că se spune cu prea mare uşurinţă că cineva este băiat de cartier sau interlop, cu atât mai mult cu cât eu, cel puţin, nu ştiu ca Suceava să fi avut interlopi în adevăratul sens al cuvântului. Aş fi curios cine deţine astfel de „certificat”, pentru că s-ar putea ca eu să nu cunosc nici unul. Asocierea mea cu mediile acestea blamate a fost provocată probabil de faptul că tânăr fiind şi având o afacere, mi-am permis lucruri şi extravaganţe pe care alţii nu şi le-au permis. Poate la un moment dat am fost în compania lor, dar asta nu înseamnă nimic. Dacă mă întrebaţi dacă îl ştiu pe Şerşeniuc, eu vă întreb cine de vârsta noastră nu-l cunoaşte. Sau pe Baia. E adevărat, pe vremuri ne întâlneam mulţi tineri pe terasă la Cetate, erau printre ei şi Baia, şi Şerşeniuc, tuturor ni se părea amuzant să le ascultăm poveştile. Lucrurile se opreau aici şi dacă cineva poate să spună că a fost mai mult decât atât, îl invit s-o facă public. În momentul acela nu eram o persoană publică şi nu mi se părea că a sta cu ei la poveşti şi la poante era un pericol public. Era pur şi simplu distracţie.
- Ce activităţi pe lângă lege sau reprobabile puteţi recunoaşte că aţi făcut?
- Şi băutul a 50 de grame de whisky şi apoi urcat la volan înseamnă încălcarea legii. Cu siguranţă, de-a lungul timpului, ca om de afaceri am avut din punct de vedere fiscal şi momente de activitate la limita legii sau uşor peste limită, dar nu lucruri de care astăzi ar putea să-mi fie frică sau să mă gândesc că ar putea să mi se întoarcă din trecut. Nu am făcut nimic care să mă facă şantajabil. Şi că este adevărat ceea ce vă spun o dovedeşte faptul că deţin certificat ORNIS, cu grad de clasificare NATO şi asta spune totul. Dacă ar fi existat ceva reprobabil în viaţa mea, nu mai ieşeam pe scena publică. Aveam tot ce-mi trebuie – bani, relaţii, prieteni, nu-mi trebuia să mă arunc într-o poveste publică prin care puteam să mă fac de cacao. Nu există absolut nimic în viaţa mea de care să-mi fie ruşine.

Iubeşte femeile, dar refuză să-şi afişeze relaţiile public

- De ce nu există nici o femeie în viaţa dumneavoastră? Nu sunteţi căsătorit şi cel puţin în Suceava nu v-am văzut niciodată însoţit de o femeie.
- Fals. Există şi au existat foarte multe. Despre unele nu pot să vorbesc pentru că astăzi sunt căsătorite, unele au şi copii. Am o prietenă, dar nu am vrut şi nu vreau s-o implic în viaţa publică.
- O ţineţi ascunsă?
- Nu, prietenii mei o cunosc, dar este o parte a vieţii mele care nu este pentru public, ne priveşte doar pe noi. Nu o discut. Prima prietenă am avut-o în clasa a IX-a, era o fată frumoasă şi învăţa cel mai bine din clasă, dar avea două materii pe care le ura. Una era Rezistenţa materialelor. I-am sesizat slăbiciunea şi la astea eu învăţam de 10, astfel că era obligată să-mi ceară s-o ajut.
- De atunci aţi învăţat să speculaţi slăbiciunile oamenilor?
- (râde) Da.
- Dvs. ce slăbiciuni vă recunoaşteţi?
- Oamenii în vârstă, probabil pentru că am crescut la bunici, şi copiii. Am stat într-un bloc unde erau familii cu foarte mulţi copii şi noi eram cei mai înstăriţi, dacă se poate spune aşa. Am încă în minte imaginea copiilor necăjiţi, incapabili să se ajute singuri. Şi dacă am ajutat şi ajut ori de câte ori am avut posibilitatea este pentru că eu am fost singur în Suceava, mi-am căutat şi mi-am găsit singur sprijin având exemplul celor care aveau de toate fără să facă nici un efort. Pentru mine de multe ori eforturile erau extreme. Principiul meu din tinereţe a fost că dacă ai un pic de sprijin şi voinţă poţi realiza aproape tot ce au cei din jurul tău, la aceeaşi vârstă. Eu am căutat ca, dacă a fost posibil, să dau acel un pic de sprijin.
- De ce v-a trebuit politică?
- Aveam multe cunoştinţe în zona asta şi în 1994 am devenit membru PD. Nu aveam mari aşteptări de la alţii şi nici eu nu-mi propuneam prea multe. Mi se părea mai curând o aventură.
- După ce atâţia ani aţi stat în umbră, ce v-a făcut ca în 2008 să ieşiţi în faţă?
- Dezamăgirea venită de la unii pe care i-am sprijinit de-a lungul timpului, într-un fel sau altul, şi convingerea că pot face multe, atât pentru mine, cât şi pentru cei din jur.
- Pentru dvs. ce vreţi să mai faceţi?
- Tot ce realizez pentru alţii îmi demonstrează mie că pot, şi asta îmi dă satisfacţie. Sunt unul dintre oamenii care au realizat mai mult decât şi-au propus, poate şi pentru că nu mi-am propus lucruri irealizabile. Dar îmi lipsesc căldura căminului, un copil… Fiecare îşi doreşte la un moment dat un echilibru familial. În ultimii doi ani mi-a fost de folos că nu am fost căsătorit şi am avut disponibiliate maximă pentru viaţa publică, dar oricine se simte împlinit cu familie şi copii. Probabil că nu a fost să fie, deşi uneori am fost foarte aproape.

Este în Comisia de control a SRI din Parlament şi îl tentează să ştie cum gândesc ziariştii

- Cum vă plătiţi poliţele?
- Nu sunt răzbunător. Am un temperament mai vulcanic, dar cei din jurul meu ştiu că nu ţin supărarea. Însă nu-mi place să am datorii şi nici alţii să aibă datorii la mine. Şi nu vorbesc neapărat de datorii financiare. Şi în politică, am răspuns doar la atacuri, n-am atacat eu niciodată.
- Ce modele aţi avut în viaţă?
- În liceu, ca echilibru şi cumpătare, diriginta mea şi profesoara de fizică. Modelul de om la care încerc să mă raportez este pastorul Aurel, un munte de înţelepciune, răbdare şi dăruire, care ar pune la bătaie totul într-o secundă, dacă ţelul e nobil. În politică nu am modele.
- Cât de bogat sunteţi?
- Nu sunt bogat, am cât îmi trebuie. Am o investiţie în imobiliare care îmi aduce venituri constante, fără să mai fie nevoie de implicarea mea personală. Sunt mândru că ceea ce mi-am propus mi-a reuşit şi că dacă am realizat în viaţă ceva care m-a făcut fericit asta nu a însemnat nefericirea altcuiva.
- Şi ce vă face fericit?
- Succesul. Sub orice formă.
- Ce aţi dori să puteţi îndrepta, din vreun lucru făcut până la 42 de ani?
- Mă apasă că m-am certat cu fratele meu când a plecat în armată, că mi-am dat seama că avea dreptate şi nu am mai putut să-mi cer niciodată scuze de la el. A murit într-un accident.
- Ce urâţi?
- Ipocriţii. În general sunt atent şi vreau să aflu ce este dincolo de cuvinte.
- Dezamăgiri politice?
- Da. Credeam că prin capacitatea de organizare şi prin energia investită în viaţa publică voi putea schimba mentalităţi şi atitudini politice, dar mi-am dat seama că, cel puţin până acum, este imposibil. Voi rămâne în politică atâta timp cât aceste puseuri de dezamăgire sunt suportabile. Acum sunt la nivel mediu.
- Cum vă vedeţi viitorul politic?
- Îmi mai doresc un mandat de deputat, dar asta va trebui să se plieze pe dorinţa celor din colegiul 2, care m-au ales. Dacă vor fi mulţumiţi de prestaţia mea, voi mai candida o dată, altfel nu mă bag unde nu sunt sigur că am succes.
- De ce? Credeţi că nu se vor mai putea cumpăra voturi?
- Nu am cumpărat niciodată voturi.
- Sunteţi membru în Comisia de control SRI din Parlament. Cât vă tentează să ne ascultaţi telefoanele?
- Nu mă tentează să vă ascult telefoanele, dar mă tentează uneori să ştiu cum gândiţi.
- Şi cum aflaţi asta?
- Prin discuţii cu dvs., cum altfel? La final, facem un pariu?
- Spuneţi.
- Pariem că mulţi dintre cei care vor citi acest interviu vor spune că v-am plătit ca să-mi “lucraţi” imaginea?
- Aştept comentariile.

(Sursa – Monitorul de Suceava, 28-12-2009)

Niciun comentariu Scris la Blog
Bălan demonstrează că la PD-L se face cum se promite

Secretarul general al organizaţiei judeţene a PD-L, deputatul Ioan Bălan, a ţinut să demonstreze că acuzele adversarilor politici de la PSD la adresa lui Gheorghe Flutur, cum că se află într-un concediu prelungit, nu sunt fondate. În acest sens, parlamentarul democrat-liberal a arătat că nu mai puţin de 100 de miliarde de lei vechi au fost alocaţi de Guvern din Fondul de rezervă bugetară, în urma ultimele deplasări ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, la Bucureşti.

Potrivit lui Bălan, 50 de miliarde de lei vechi sunt destinate continuării lucrărilor de reabilitare şi consolidare a unor unităţi de învăţământ din judeţ, iar celelalte 50 de miliarde de lei vechi au fost direcţionate către primăria municipiului Suceava în contul subvenţiei la energia termică livrată populaţiei.

Totodată, secretarul general al PD-L Suceava a ţinut să pună în balanţă declaraţiile făcute de liderii PD-L şi PSD în ultima vreme pentru a arăta că afirmaţiile democrat-liberalilor au fost foarte exacte. „Cu ceva timp în urmă vorbeam despre desemnarea lui Gheorghe Flutur ca şef al campaniei electorale a PD-L pentru alegerile prezidenţiale. Imediat au sărit adversarii noştri politici de la PSD şi au spus că nici măcar nu e sigur că va face parte din staff-ul electoral. Preşedintele Gheorghe Flutur vorbea despre faptul că Dacian Cioloş de altfel produsul său politic urmează să fie desemnat comisar eurepean pe agricultură. Iarăşi adversarii noştri politici au venit şi au spus că s-a pierdut o şansă imensă prin desemnarea lui Cioloş de a avea un comisar european.

După o săptămână s-a văzut că Cioloş a fost desemnat comisar european pe agricultură. L-aţi auzit pe Gheorghe Flutur spunând într-o conferinţă de presă la Suceava despre desemnarea lui Emil Boc ca şi premier din partea PD-L. Iarăşi cei de la PSD au spus că nu e posibil iar azi vedem că lucrurile s-au întâmplat întocmai. După cum vedem sunt lucruri spuse şi dovedite de noi, iar pe de altă parte sunt lucruri spuse şi niciodată finalizate de adversarii noştri politici de la PSD”, a conchis Ioan Bălan.

(Sursa – newsbucovina.ro, 17-12-2009)

Niciun comentariu Scris la Campanie
„Nu pot să accept ca PSD să-şi construiască o imagine de Fecioara Maria a acestor alegeri”

Secretarul general al Organizaţiei Judeţene a PD-L, deputatul Ioan Bălan, a criticat atitudinea PSD Suceava, care continuă cu acuzele la adresa democrat-liberalilor vizavi de comportamentul lor în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, subliniind că nu poate accepta ca PSD să-şi construiască o imagine de Fecioara Maria, pentru că nu este cazul. Bălan a arătat că şi-a cerut scuze în mod public faţă de gestul atribuit democrat-liberalilor de a amplasa o coroană mortuară la sediul PSD din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi a precizat că a aşteptat şi din partea social democraţilor suceveni un comportament asemănător, pentru a pune punct în mod civilizat ostilităţilor. Secretarul general al PD-L Suceava a venit şi el cu exemple din tabăra social democrată.

 Ioan Bălan susţine că primarul PSD de Vadu Moldovei a împărţit colaci cu lumânări „de sufletul lui Traian Băsescu”

Ioan Bălan a vorbit despre primarul PSD din comuna Vadu Moldovei care, în seara alegerilor după închiderea urnelor şi anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor care-l dădeau câştigător pe candidatul PSD, Mircea Geoană, a adus la primărie colaci cu lumânări, pe care i-a împărţit celor de acolo „de sufletul lui Traian Băsescu”. Bălan a catalogat acest gest drept unul „extrem de urât” şi a spus că nu l-ar fi adus în prim-plan dacă social democraţii suceveni nu ar fi încercat să demonstreze, după alegeri, cât de grav şi dezastruos s-ar fi comportat PD-L în campania pentru prezidenţiale.
Deputatul PD-L de Suceava a mai amintit de comportamentul primarului PSD al comunei Udeşti, care a recurs la ameninţări în campania electorală, precum şi de faptul că bannerele PD-L au fost tăiate cu coasa în zona Horodnic.
„Ştim de acele materiale care au fost tăiate cu coasa din camioane în zona Horodnic şi că oamenii au fost prinşi. Putem da exemple de consilieri locali care au fost agresaţi în campania electorală, dar lucrurile acestea nu fac decât să adâncească scârba faţă de campania electorală şi de aceste gesturi pe care le dezaprobăm cu toţii. Le-am adus din nou în discuţie pentru simplul fapt că noi ne-am cerut scuze pentru anumite chestiuni de genul acesta, iar PSD, pe aceste scuze, încearcă să-şi construiască o imagine imaculată”, a încheiat Bălan.

(Sursa – Monitorul de Suceava, 13-12-2009)

4 Comentarii Scris la Campanie
Bălan crede că cine a votat cu Antonescu nu va vota cu Geoană în turul doi

Secretarul general al Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, deputatul Ioan Bălan, consideră că scorul scos de democrat-liberalii suceveni pentru Traian Băsescu este unul onorabil, care plasează judeţul Suceava pe locul patru la nivel naţional, după numărul de voturi, şi pe locul şapte, după procentul obţinut de şeful statului. Continuare »

Niciun comentariu Scris la Campanie
Deputatul PD-L Ioan Bălan a votat după ce a stat la coadă

”Am votat pentru un preşedinte jucător, am votat pentru un preşedinte capabil să ducă în continuare reforma statului român, am votat pentru reforma Parlamentului, am votat cu încredere pentru un preşedinte prieten Sucevei”, a declarat secretarul general al organizaţiei judeţene a PD-L, deputatul Ioan Bălan la ieşirea de la urne. Bălan a votat în jurul orei 10 le secţia de votare de la Casa Culturii din municipiul Suceava dar după ce a stat câteva minute bune la coadă. El a venit însoţit de un adevărat alai democrat liberal din care nu au lipsit preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PD-L, Ion Lungu, vicepreşedintele Constantin Lungu şi liderul de la tineret Lucian Harşovschi.

(Sursa – Monitorul de Suceava, 22-11-2009)

Niciun comentariu Scris la Campanie

Colegiul Nr. 2

Colegiul meu