Arhiva din Wednesday, November 18th, 2009

Liderii PD-L au explicat humorenilor implicarea administraţiei judeţene în dezvoltarea oraşului

„Caravana portocalie” a poposit, în cursul zilei de ieri, în Gura Humorului, acolo unde vicepreşedintele PD-L Suceava, Daniel Cadariu, deputaţii Dan Gabriel Gospodaru, Ioan Bălan, senatorul Sorin Fodoreanu, liderul organizaţiei municipale Suceava a PD-L, Ion Lungu, şi preşedintele organizaţiei locale, Gheorghe Niţă, s-au întâlnit cu locuitorii acestui oraş.

Colegiul Nr. 2

Colegiul meu